Castello del Trebbio
de la €200/noapte
capacitate maximă: 23 persoane

Imaginați-vă un drum ce unduiește printre dealuri încărcate de vii, de măslini cu frunze argintii, de chiparoși. Și dintr-o dată, în fața voastră un castel, dar nu unul cu turle, nu castelul cu prințese, ci mai degrabă un castel asemănător unei fortărețe. Castello del Trebbio este o construcție medievală din 1184 care servea drept locuință pentru una dintre cele mai bogate familii florentine, dar și refugiu în caz de luptă; a rămas aproape intact în decursul secolelor chiar dacă a suferit unele mici distrugeri în perioada Renașterii. Castelul a fost cumpărat de familia Baj Macario în a doua jumătate a secolului al XX-lea, iar de atunci și până azi este în continuare locuit de aceeași proprietari.

Domeniile Castello del Trebbio sunt foarte extinse, iar odinioară lucrătorii de seamă ai terenurilor aveau locuințele chiar în fața impunătoarei construcții medievale. Pentru a reuși să mențină castelul în proprietate, dar mai ales pentru a-l întreține efectiv, familia Baj Macario decide să-si dedice toate energiile, zi și noapte, restabilirii culturilor de struguri și de măslini, cu scopul producerii unor vinuri excepționale și a unui ulei extravirgin aproape de perfecțiune. Aproape concomitent cu această hotărâre de a se dedica trup și suflet producției agricole, proprietarii încep și renovarea fostelor case țărănești rămase abandonate. În felul acesta ia naștere agriturismo Castello del Trebbio. În același complex al castelului se găsesc atât Villa Pergola cât și Villa Faltignano.

Apartamentele principale ale agriturismului se află în aceeaşi clădire veche numită Panicale. Toate trei au o piscină în comun. Alte trei apartamente mai mici și mai simple, numai pentru două persoane, sunt situate în apropierea restaurantului. Pentru acestea din urmă, puteți cere informații suplimentare prin formular.

Pentru corespondență: italiană, engleză, germană, franceză, spaniolă.

Pentru familii
Pentru familii
Produse toscane
Produse toscane
Self-catering
Self-catering
Wi-fi
Wi-fi
Piscină
Piscină
    Detalii aici. În lipsa acordului tău, nu îți putem trimite oferte și detalii de la structurile selectate.
  • Acest site este protejat de reCAPTCHA și se aplică
    Politica de confidenţialitate și Termenii şi condiţiile Google.
  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.

Agriturismo Castello del Trebbio în detaliu

Panicale A – max. 7 oaspeți

De la orice fereastră puteți admira fie viile extinse ale domeniilor Castello del Trebbio, fie curtea interioară cu un nuc foarte vechi. Intrarea în această căsuță-apartament seamănă cu intrarea în castel datorită ușii frumos lucrate în fier forjat. Panicale A are un șemineu frumos care pe lunile de iarnă creează o atmosferă caldă și plăcută. Cele trei dormitoare sunt situate la primul etaj, dar fiecare pe un alt nivel: o cameră are pat dublu, una un pat dublu mai mic numit „alla francese” iar a treia are trei paturi dintre care unul suprapus, ceea ce în italiană se numește chiar „letto castello” ! Bucătăria este foarte bine dotată cu aparate electrocasnice moderne. Oaspeții din Panicale A se pot bucura de piscina comună destinată întregului agriturism și de o mică grădină numai a casei.

Prețuri: € 800/2 nopți; € 1.190/3 nopți; € 1.500/4 nopți

Cere ofertă specifică

Panicale B – max. 4 oaspeți

Această căsuță-apartament este fostul hambar, adiacent casei Panicale, restructurat cu multă atenție. Se intră printr-o verandă cu bolți de cărămidă și de piatră ce în italiană se numește „loggiato”, se trece prin bucătărie și apoi într-un salon luminos și spațios, decorat cu elemente moderne și tradiționale. O scară făcută din vechile butoaie de vin Chianti Rufina vă poartă spre camera dublă open space. Din salon se ajunge la al doilea dormitor cu două paturi single. Mulți pictori au stat în Panicale B tocmai pentru că din salon sau din dormitorul principal priveliștea este …de tablou.

Prețuri: € 500/2 nopți; € 750/3 nopți; € 1.000/4 nopți; € 1.200/7 nopți;

Cere ofertă specifică

Panicale C – max. 4 oaspeți

Pentru acest apartament, proprietarii au ales un stil modern italian, cu culori vii și linii definite. Bucătăria este verde smochină și dotată de ustensile din oțel inoxidabil. Se poate ieși direct în grădina casei și în verile calde de vară puteți mânca afară. Cele două dormitoare sunt amplasate pe două nivele. Camera dublă puțin mai jos cu ferestrele ce dau spre grădină și spre piscină. Din salon, trei trepte mai sus și vă aflați în camera cu două paturi. Printr-o ușiță mică laterală ieșiți imediat în grădină și apoi ajungeți la piscină. De la ferestre se văd terenurile cu vii, cu măslini și o parte din pădure.

Prețuri: € 500/2 nopți; € 730/3 nopți; € 950/4 nopți; € 990/7 nopți;

Cere ofertă specifică

Pășind în inima Castello del Trebbio

Castello del Trebbio: un loc magic

Atunci când veți alege Castello del Trebbio pentru o vacanță în Toscana va trebui să vă hotărâți dacă vreți numai să stați o săptămână întreagă (pentru a explora mai mult din această regiune), dacă preferați numai un sejur scurt de trei-patru nopți sau numai un tur istoric al zonei. Să treceți prin aceste locuri e aproape obligatoriu 🙂 Vechile case din jurul castelului ridicat în 1184 au fost toate restaurate cu o grijă aproape maniacală și sunt acum două vile independente (Pergola și Faltignano) pentru grupuri de prieteni sau familii și șase apartamente într-un complex de agroturism. Chiar dacă veți fi retrași…

Citește mai mult în blogul nostru

Istorie, pasiune și inovație

În 1968, când părinții proprietarei au văzut pentru prima dată Castello del Trebbio, această construcție medievală rămasă aproape intactă de la 1184 era complet dezolantă, rece, neprimitoare și avea câteva hectare de vii în condiții teribile. Însă familia Baj Macario s-a îndrăgostit pe loc de privileștile din jurul castelului, de istoria cutremurătoare a locului și a decis să-l cumpere pentru că părea o investiție bună. Anna Baj Macario își aduce aminte cum mama ei, mult mai tânără decât tatăl ei, reușește să convingă toată familia (sunt cinci frați) să se mute de la Milano aici în Toscana, pe dealurile din acest sătuc,…

Citește mai mult în blogul nostru