Locanda Senio
de la €100/noapte
capacitate maximă: 16 persoane

Locanda Senio, în inima orășelului medieval Palazzuolo sul Senio din nordul Toscanei în zona Mugello, la 90 de minute de agitația Florenței, este o oază de liniște și pură relaxare. Acest mic centru medieval a fost declarat „satul ideal al Italiei”. Locanda Senio este unul dintre puținele albergo diffuso din Toscana (acel „hotel împrăștiat”, un nou concept de ospitalitate turistică prin care se recuperează clădiri istorice din zone izolate pentru a da posibilitatea călătorilor să trăiască din plin atmosfera vremurilor de odinioară). Două suite și șase camere se găsesc în corpul central al casei medievale, iar pentru a ajunge la micul apartament se trece printr-o străduță-coridor.

Amenajarea interioarelor este plină de rafinament, cu mobile în stil, multe aparținând familiei proprietarilor Ercole și Roberta care au grijă de acest loc de vacanță de peste 30 de ani. În aer se simte parfumul serenității, al unei vieți fără griji, așa cum trebuie să fie o vacanță în Toscana. Piscina are apă caldă ionizată iar în jurul ei se află o grădină micuță cu plante aromatice care dau apoi numele camerelor și suitelor. După o zi de drumeție sau după o zi întreagă prin muzee, puteți să vă regenerați în mica SPA de la Locanda Senio: hidromasaj cu cromoterapie, sauna, masaje shiatzu și aromă-terapie ajută cu siguranță la destinderea și la odihna tuturor.

Rețetele delicioase, unele dintre ele folosind ierburi aromatice și fructe uitate în decursul anilor, sunt creația proprietarilor care doresc să prezinte în mod nou tradiții culinare de origini medievale la granița dintre Toscana și Emilia Romagna.

Pentru corespondență: italiană, franceză, germană, engleză, română.

 

Produse toscane
Produse toscane
Restaurant
Restaurant
Wi-fi
Wi-fi
Piscină
Piscină
Pet friendly
Pet friendly
  • Date Format: DD dot MM dot YYYY
  • Date Format: DD dot MM dot YYYY
    Detalii aici. În lipsa acordului tău, nu îți putem trimite oferte și detalii de la structurile selectate.
  • Acest site este protejat de reCAPTCHA și se aplică
    Politica de confidenţialitate și Termenii şi condiţiile Google.
  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.

Locanda del Senio în detaliu

Prugnolo Junior Suite

Camera ce face miracole, inspirată de planta medicinală ce în românește poartă numele de porumbar. Sucul bobițelor albăstrui are într-adevăr mari proprietăți de regenerare a organismului după perioade extenuante. Ercole și Roberta, proprietarii, vă vor arăta cu mare entuziasm micuța lor grădină de plante din jurul piscinei.

Prețuri: €110-€165/noapte pentru 2 persoane cu mic dejun inclus

Cere ofertă specifică

Malva Deluxe Superior cu grădină

Camera ce vă îngrijește, după numele plantei medicinale ce în românește este cunoscută drept nalbă. Proprietățile emoliente ale plantei sunt universal recunoscute și este folosită mult în fitoterapie. Veți fi surprinși de toate întrebuințările plantei dacă veți vorbi mai mult cu Ercole.

Prețuri: €100-€145/noapte pentru 2 persoane cu mic dejun inclus

Cere ofertă specifică

Corbezzolo Deluxe Superior

Camera șederii plăcute la Locanda Senio este perfectă pentru o mică familie. Inspirată de arbustul cu fructe moi și roșii care se coc toamna târziu și din care se face un delicios lichior pe care îl puteți savura în restaurantul Locandei.

Prețuri: €100-€145/noapte pentru 2 persoane cu mic dejun inclus

Cere ofertă specifică

Corniolo Deluxe

Cameră sobră, luminoasă, dedicată arbustului numit corn roșu. Fructele mici și roșii se utilizează în diferite rețete (iar Roberta este o expertă), având un gust între merișoare și vișine. Cu un mic salon, camera devine foarte comfortabilă pentru o vacanță mai lungă de câteva zile.

Prețuri: €100-€135/noapte pentru 2 persoane cu mic dejun inclus

Cere ofertă specifică

Lampone Deluxe

Camera în culorile calde ale pădurii de unde proprietarii culeg zmeura ce o folosesc în diferite rețete. Elegantă și vioaie, vă va binedispune în orice moment al vacanței voastre.

Prețuri: €100-€135/noapte pentru 2 persoane cu mic dejun inclus

Cere ofertă specifică

Melissa Suite

Melissa, suita relaxării, în culori plăcute, foarte primitoare, poartă numele unei plantei medicinale (în românește roinița) mult folosită acum pentru calmarea emoțiilor sau pentru un bun ritm cardiac. Salonul are un șemineu ce creează o atmosferă intimă în zilele reci de toamnă și iarnă.

Prețuri: € 120- € 175/noapte pentru 2 oaspeti cu mic dejun inclus.

Cere ofertă specifică

Menta Suite

Menta, suita prospețimii, este decorată cu culori vioaie care completează farmecul tavanelor de lemn. Șemineul conferă acea intimitate de acasă.

Prețuri: €120 – €175/noapte pentru 2 oaspeti cu mic dejun inclus

Cere ofertă specifică

Casa del Borgo

Pentru a ajunge la acest cochet apartament cu farmecul vremurilor trecute, trebuie să parcurgeți un „coridor” ieșit din comun: străduța ce desparte edificiul principal unde se află camerele și cele două suites de un alt edificiu medieval unde au fost restaurate încăperile ce compun acest apartament. Găzduirea „pe orizontală” este una dintre caracteristicile tipologiei de hotel care se numește în italiană albergo diffuso și pentru care poate numele de „hotel împrăștiat” redă cât de cât această idee inovativă de cazare.

În Casa del Borgo (casa cătunului) nu aveți nici o scuză să nu vă relaxați: nu există televizor. Numai Wi-Fi pentru a putem împărtăși celor dragi imagini speciale din timpul vacanței voastre în Toscana. Mica bucătărie vă dă posibilitatea să fiți independenți de restaurantul Locandei, explorând mici magazine locale și experimentând câte o rețetă simplă. Dar măcar o cină la Locanda Senio este obligatorie sau o lecție de bucătărie.

Cere ofertă specifică

O cazare inedită

Locanda Senio – hotelul împrăștiat

Îmi imaginez că mulți dintre voi aproape râdeți de această traducere pe care v-o propun pentru numele italian de albergo diffuso, dar una mai potrivită (și mai simpatică) nu am găsit. Termenul ia naștere în mod neașteptat în 1982 într-un grup de lucru promovat de Giancarlo d’Ara (unul dintre cei mai competenți profesioniști de marketing turistic în Italia) care încerca să găsească o soluție de promovare turistică pentru toate micile cătunuri și burguri ce fuseseră distruse într-un mare cutremur din anii ’70. Ideea este pe cât de simplă, pe atât de genială: în loc să se concentreze oferta de găzduire…

Citește mai mult în blogul nostru